Rezultatele primei probe săptămânale

Postat de -

b2ap3_thumbnail_noutati7.jpg

Dragi concurenți,

vă felicităm pentru rezolvarea cu succes a primei probe săptămânale! V-ați îndeplinit sarcina într-o manieră demnă de un soldat roman, dând dovada totodată și de creativitate. Din această cauză, sarcina juriului a fost cu mult îngreunată. Cu mare plăcere vă aducem la cunoștință că, per total, ați câștigat 81,65 % din punctele care puteau fi acordate pentru această probă. Dorim să le felicităm pe cele trei echipe care au strâns cele mai multe puncte în cadrul primei probe săptămânale: 1. Minerva, 2. Legio X D și 3. Dacii Liberi. Nici celelalte echipe nu au motiv de tristețe, deoarece diferențele sunt mici, iar pe parcursul concursului se pot schimba multe lucruri. Punctele obținute la următoarele probe săptămânale sau la proba generală pot să modifice complet rezultatele finale.

Echipele care nu au încărcat rezolvările pentru prima probă săptămânală nu au fost eliminate din concurs. Ele pot participa în continuare, însă cu un punctaj mai mic. Încurajăm echipele aflate în această situație să continue concursul și să rezolve sarcinile celorlalte probe. Rezolvările pentru probele următoare și pentru proba generală pot fi încărcate în continuare, conform regulamentului concursului.

Tabelul cu rezultatele obținute de echipe poate fi verificat la rubrica REZULTATE. Dacă dați click în antetul tabelului, pe butonul NUME sau TOTAL, rezultatele vor fi afișate automat în ordinea crescătoare.

Vă dorim în continuare multă baftă și distracție plăcută!

Muzeul Județean Mureș încă nu a completat secţiunea descierii

Comments

  • Nu sunt comentarii

Lăsaţi un comentariu

Guest Luni, 15 Octombrie 2018