Marcus Corneliae suae salutem dat!
Bene esti mihi quia tibi bene est. Carissima Cornelia, am inceput aceasta scrisoare in dulcea mea limba latina, ca sa imi aminteasca de locurile dragi din care am plecat, si unde sper ca ma voi intoarce, in minunatele tinuturi din Dalmatia.
Tensiunile din Roma se resimt acum si la mine in castru, si nu numai din scrisorile tale, ci si din vorbele soldatilor care graiesc despre o posibila retragere. Cine ar fi crezut, ca la doar un an de la urcarea pe tron al lui Aurelian, imperiul in loc sa creasca, v-a scadea? Dar raul Romei pare sa fie binele meu si al tau deoarece abia astept intoarcerea in bratele tale dulci.
In fiecare dimineata ma trezesc cu speranta ca voi fi acela care voi urca in turnul de veghe, si care privind in indepartari, voi putea visa la casa mea, si mai presus de asta, la tine. Indiferent ca sunt in lupta, sau la un simplu antrenament, tu esti stapana peste gandurile mele. Tot ceea ce am in jur, fiecare lucru, fiecare fapta, trezeste in mine iubirea si amintirile. Cand centurionul ne cheama, si stindardul se scalda in razele soarelui, ma gandesc la al tau suflet de aur care ma face sa stralucesc.
De ajutor pentru a-ti scrie aceasta scrisoare imi este soarele, care si azi straluceste exact ca si atunci cand te-am intalnit pentru prima oara. Imi amintesc acel moment, parca ar fi fost ieri, acea clipa ironica in care am ajuns la atelierul tatalui tau, cu gladiusul rupt dupa un antrenament, dar nu banuiam ca atunci avea sa se intample cel mai frumos lucru din viata mea, fiind intampinat de o frumoasa fata care a devenit muza mea, tu draga Cornelia.
Cand iesim in patrula, la miez de noapte, parca ma plimb alaturi de tine, stelele parca sunt lumina din ochii tai atat de dulci si blanzi, iar luna parca e faclia care imi arata calea spre tine.
De altfel, viata aici in castru nu este chiar o splendoare, suntem precum Ianus, protejan portile si trecatorile, si suntem mereu pregatiti de o noua lupta. Am auzit alti soldati spunand ca dupa terminarea serviciului militar, vor sa ramana voluntari in calitate de evocati, insa eu nu pot concepe acest lucru, in gandul meu s-a conturat o viata frumoasa in care tu vei deveni sotia mea si vom avea o frumoasa villa in imprejurimile Romei, bucurandu-ne de cetatenia romana, de copii si de majestuoase lanuri de grau pe care le vom cultiva pe pamanturile noastre.
Un lucru interesant am invatat in urma celor vazute aici si anume ca un om poate traii fericit in simplitate. Aceasta lectie mi-au oferit-o dacii pe care i-am intalnit si care din nimic au facut, si fac ceva, avand toate cele necesare unei vieti in armonie. Astfel imi permit sa il contrazic pe Ovidiu in ceea ce priveste acest popor, care mai de graba sunt oamenii puritatii decat barbari.
Cornelia, frumoasa mea, iti jur ca in prima clipa dupa terminarea serviciului militar, cu cea mai mare bucurie voi lasa tunica, platosa, coiful si lancea, iar singura mea lupta v-a deveni aceea prin care voi incerca sa te fac fericita. Inca nu pot ierta mai marilor Romei in intregime faptul ca la scurt timp dupa recrutare, cu antrenamente intense, m-au trimis departe de tine, aici in marginea imperiului, insa inteleg ca limes-ul trebuie aparat de cotropitori. Dar orice ar fi, oricate rele s-ar pune in calea mea, le voi infrange deoarece sunt manat de gandul ca fiecare zi, e o perla care se scurge din clepsidra care numara zilele mele aici.
Am pentru tine un frumos cadou, o bratara facuta de un meste sugar dac, pe care o pastrez atent si in siguranta pana in clipa in care ti-o voi putea oferii, si iti v-a impodobii bratul firav de zeita.
Imi pare rau ca trebuie sa inchei aceasta scrisoare, dar dupa cum bine stii, soldatul e soldat, iar datoria il cheama. Sper sa poti citi cat mai repede acest mesaj, si sa iti starneasca aceeasi bucurie precum cea cu care am scris eu.
Tu mihi carior quam mea vita es. Te amo!
