Postat de -

Draga mea mama,

     Dupa un drum lung si greu si cu multe neprevazute am ajuns cu bine la castrul de la Brancovenesti,o asezare frumoasa pe malul unui rau.Castrul este solid si bine asezat in mijlocul unei paduri de brazi.Am fost echipat si repartizat in Legiunea a-V-a Macedonica,cohorta a saptea Brancovenesti.Centurionii se ocupa cu pregatirea noastra cu mult devotament invatandu-ne sa devenim adevarati Legionari ai armatei romane.Pe cat este de greu pe atat este de frumos avand in vedere ca zi de zi la rasaritul soarelui suntem deja in mijlocul raului,spalandu-ne cu apa rece pentru a fi caliti in lupta.Dupa care alergam spre castru prin padurea de brazi pe diferite trasee si urcusuri.Dupa ce ajungem la castru ne ocupam de lustruitul armurii si a coifurilor,prin rotatie ajutam si la prepararea hranei si a curateniei din castru si baraci.Cel mai greu si obositor este in zilele ploioase deoarece se ingreuneaza armura si noroiul ne acopera genunchii,cu toate acestea trebuie sa ducem intreaga zi de pregatire pana la capat.Ce pot face? Asta este viata de recrut! Va spun drept,mi-a fost frica la inceput deoarece centurionii ne scoteau seara din castru la marsuri prin padure si auzeam cum animale salbatice alergau in jurul nostru,abia dupa aceea mi-am dat seama ca aceste marsuri prin padure si printre animale salbatice de fapt ne faceau sa fim uniti,sa nu ne fie frica de nimic,formand un grup hotarat si neinfricat.Acest lucru s-a dovedit cand o ursoaica cu pui a dat navala in incinta castrului,cohorta noastra a fost prima care a sarit si a alungat ursul.Poti sa-i spui tatei ca ii multumesc pentru faptul ca m-a pus sa fac lucruri care atunci mi se pareau inutile si grele dar care acum mi-au fost de mare ajutor.Peste patru zile vom avea la masa berbec la protap urmat de o cana cu vin,daca cohorta noastra va ajunge prima dupa un mars de trei zile.Primele trei cohorte care ajung dupa acel mars se vor antrena cu spada scurta romana(gladius) in lupta corp la corp.Cei mai iscusiti luptatori vor primi pentru pregatire si sulita scurta(pilum) pentru lupta la distanta.Daca totul va merge bine cu antrenamentele si pregatirea,sper din tot sufletul sa fiu selectionat pentru a deveni un bun Equas(calaret rapid cu privilegii deosebite),dar toate aceste lucruri depind de mine si de puterea de a merge mai departe.In baraca sunt cu inca cinci tineri din Sicillia si ne intelegem foarte bine,ne ajutam in clipele grele si ei sunt baieti de la tara incercati cu greul si cu dorinta de a deveni buni Legionari ai armatei romane.Abia astept sa termin perioada de recrut pentru a putea beneficea de solda si atunci va voi putea ajuta mai mult.Peste o luna va veni iarna,din ce am auzit de la localnici aici iarna este destul de grea si rece nu ca si acasa,dar sper sa fac fata deoarece voi fi calit,iar rezervele de lemne si alimente sunt suficiente.De aceea va rog sa aveti grija de voi,in special de sora mea Dolabella si de iubita mea Fulvia,cu care imi doresc sa imi intemeiez o familie cu multi copii.Sper ca aceasta scrisoare sa ajunga la tine cu bine,si sa va gaseasca pe toti sanatosi si puternici,sa aveti grija de voi asa cum am si eu de mine.Puteti fi linistiti si mandri de al vostru legionar Marcus Antoniu care nu o sa va faca de rusine si o sa va faca sa fiti mandri in tot satul si sper ca peste doi ani cand voi primi permisie sa vin ca un mandru Equas.

                                                                                                                                              Cu drag al vostru fiu,

                                                                                                                                                                          Marcus Antoniu

 

Postat de -

Draga mea familie,

Vreau sa va spun ca ma aflu momentan pe patul de spital,unde moartea ne ameninta pe fiecare, deoarece am suferit un accident pe campul de lupta la Calugareni.Nu vreau sa va speriati,sunt destul de bine acum, mi-am revenit, v-as fi scris mai repede insa timpul nu a fost de partea mea , deasemenea nici sanatatea.Nu am cuvinte sa va spun cat de mult imi lipsiti si cat de mult mi-as dori sa fiu alaturi de voi acum.Astept cu nerabdare sa treaca cei 3 ani de servici in armata care mi-au mai ramas pentru a ma putea insura cu dragostea vietii mele , Mara.

Aici lucrurile incep sa mearga mai bine, insa ca sa va lamuresc mai mult vreau sa va spun ce s-a mai intamplat de ultima data cand v-am scris.Luptele au inceput sa fie din ce in ce mai grele, oamenii sunt meschini, stricti si nu stiu cum mai rezist intr-o asemenea lume.Tot ce pot sa spun este ca fac asta pentru a-mi servi patria. S-au abatut vremuri foarte grele asupra tuturor soldatilor,multi dintre ei,din pacate,au pierit,restul soldatilor ramasi in viata,pe langa ranile fizice au si rani interioare (dorul de casa,de familie,de prieteni)care ii macina zi de zi,ca si pe mine de altfel.De cand cu razboiul acela simt ca totul se naruieste in jurul meu,ma simt singur,abatut ,fara urma de speranta.In fiecare zi ma trezesc cu gandul la minunata viata de acasa ,cea lipsita de griji,de probleme ,cea plina de iubire,de caldura si liniste sufleteasca, dorindu-mi sa revin la ea .Despre cum m-am accidentat eu veti afla in randurile de mai jos: Totul a inceput acum o saptamana cand s-a anuntat lupta ce avea sa urmeze.La ordinele generalului ne-am pregatit pentru lupta , luandu-ne echipamentul si am plecat pe front unde avea sa urmeze cea mai grea lupta de pana acum.Lupta incepuse.In fata ochilor vedeam numai fum,oameni raninti,sange,totul era ca o poveste de groaza.Daca va fi sortit sa mor pe campul de lupta ,unicul regret va fi acela de a nu va fi imbratisat pentru o ultima oara,aceste vorbe le aveam in minte.Apropiindu-ma de un dusman din oastea adversa imi doream sa trec cu bine peste confruntarea dintre mine si el insa nu a fost asa si m-a accidentat,si anume, taindu-ma cu sabia la piciorul drept,am cazut la pamant sangerand si cu ochii inlacrimati.Am stat intins la pamant pana cand lupta a luat sfarsit,urmand ca mai apoi sa ma gaseasca un camarad si sa ma ajute sa ne intoarcem la baza militara din Calugareni.

Acum ca sunt mai bine,astept sa ma refac complet.Cam asta s-a intamplat in ultima perioada.Sper ca macar voi sa fiti bine,sa aveti grija de Mara,sa-i amintiti zilnic cat de mult o iubesc si cat de tare ii duc dorul.Astept cu nerabdare sa imi scrieti inapoi,sa citesc din nou cuvintele calduroase pe care mereu mi le spuneti,care ma fac sa trec peste tot si toate.
Cam atat de aici de pe front,va iubesc mult si astept sa ne revedem cat de curand cu bine.

Cu drag,
al vostru fiu, Cristian

Postat de -

Tatălui meu, Visotrex, cu sănătate Anul 969

Mă bucur că am prilejul să iți adresez această scrisoare, după o lungă perioadă de lupte și antrenamente aici la granița Daciei Porolissensis. Cu atât mai mult,cu cât, corespondența devine dificilă datorită faptului că mesagerii ajung în această provincie foarte greu. Cum mai este viața în Galia, ce mai face mama și cei doi frați? Au supraviețuit vremurilor grele ce s-au abătut asupra imperiului?

Odată cu repartizarea mea în Cohorta I Ubiorum al legiunii XIII Gemina, am pornit din Galia spre teritoriul intracarpatic,denumit de locuitorii acestuia "HAR-DEAL".Odată ajuns în această regiune, am aflat că vom fi în serviciu militar dificil pentru apărarea acestui teritoriu datorită atacurilor carpilor și costobocilor din regiunea Nordică. Dorința acestui popor de a-și recupera teritoriile este arzătoare, și asta mă motivează să mă antrenez mai mult, pentru a face față și celor mai grele provocări.

În calitate de apărător auxiliar al acestui castru, pot să iți mărturisesc că viața de zi cu zi este foarte obositoare din cauza dificultații obligațiilor militare. Centurionul cohortei noastre Aurelius, trezește întregul castru cu o ora înaintea răsăritului, pentru începerea antrenamentelor de dimineață. Fiecare soldat se echipează complet, echipamentul fiind format din : coif (galea), două pilum (sulițe de aruncare), sabia (gladius), scutum (scut), caligae (sandale), lorica segmentata (în cazul legionarilor), sau lorica hamata (în cazul soldaților auxiliari) și alte obiecte adiționale, cum ar fi cingulum (centura militară) și hrana pentru jumătate de zi.

Antrenamentul se desfășoară pe un câmp imens, unde sunt plasați baloți de fân, ținte de lemn și potențiale capcane. Fiind un auxiliar, echipamentul meu nu este echivalent cu cel al unui legionar roman. Ca armură folosesc lorica hamata, iar ca arme : un gladius și o hasta (suliță de aparare), împreună cu un scut oval.

Instruirea se termină când soarele începe să apună. Seara, părăsim câmpul de antrenament și intrăm în pădure să ne aprovizionăm cu lemne pentru focul din timpul nopții. Alteori, mergem să facem rost de mâncare și să ajutăm la aducerea hranei la castru.

Aceste ținuturi sunt foarte bogate în ape curgatoare și limpezi, păduri întinse și munți plini cu aur, argint și alte metale prețioase.

După ce ne gospodărim și ne aprovizionăm , mergem în marș până la râul Maris, unde ne spălăm și ne curățăm echipamentul. Apoi ne întoarcem la castru și ne organizăm apărarea pentru noapte. Castrul este bine clădit, având ziduri de piatră, șanțuri de aparare și patru intrări dispuse pe fiecare latură a zidului.

Pentru a ne întreține, în calitate de soldat auxiliar, solda pe care o primesc este de 187,5 denari, în comparatie cu un legionar care primește 225 de denari. Acești bani îmi folosesc mai ales la achiziționarea de noi tunici și hrană suplimentară. Iar în timpul iernii ne putem cumpăra blănuri de la băștinași.

În orașul apropiat castrului, am construit de asemenea un templu, dedicat zeului Marte, unde aducem ofrande pentru a fi binecuvântați să obținem victorii în viitoarele lupte.

Trebuie să inchei această scrisoare, deoarece vine ora stingerii și mâine începe antrenamentul devreme. Fie ca zeii să vă aibă în pază, și sper că numele meu să fie amintit în rândurile neamului nostru. Glorie Împăratului, ave Caracalla!

 

Va atasam scrisoarea noastra scrisa in limba romana si latina. De mentionat ca anul este calculat in ani romani (+753 de la intemeierea Romei), iar soldatul nostru este situat in castrul de la Brancovenesti.

scrisoare.doc scrisoare-latina.doc

Postat de -

Dragi părinţi,

Aceasta este prima scrisoare pe care v-o scriu de când am fost împreună cu trupa mea trimis în castrul roman auxiliar de la Brâncoveneşti din provincia Dacia.

Sunt foarte fericit că m-am înrolat în armata romană deoarece dintotdeauna mi-am dorit să-mi servesc patria . Am ajuns la castrul roman la data de 12 Maius după un drum foarte lung din Toletum care a durat o lună şi jumătate. Pe parcursul drumului mi-am facut mulţi prieteni care aveau sa fie distribuiţi şi în alte castre precum cel de la Călugareni sau de la Sărăţeni.

În prima zi la castru eram foarte nerabdător să aflu care este mai exact rolul meu în acest fort, unde voi locui, cine este comandantul meu şi cât timp voi petrece aici. Primul lucru pe care l-am facut eu şi colegii mei a fost să facem cunoştinţă cu comandantul cetăţii, Marius Iulius Maximus, care este un bărbat înalt, bine făcut, aspru la faţă, foarte serios si sever. Personal îmi place de el pentru că încearca să ne facă mai disciplinaţi si echilibraţi pentru ca noi să putem face faţă acestor condiţii şi atacurilor triburilor trace care dau târcoale precum costobocii, carpii sau iazygii.
În următoarele săptămâni m-am acomodat cu locul şi am fost selectat să fiu de serviciu la turnul de pază, unde păzesc limesul alături de prietenul meu cel mai bun, Claudius. Duc o viaţă destul de bună, în fiecare zi facem antrenamente dure, câte patru ore pe zi, în care alergăm, sărim în înălţime, înotăm, cărăm greutăţi în spate, ne antrenăm cu sabia, lancea sau pilumul. Sunt cel mai rapid înotător şi pot să duc cea mai mare greutate în spate astfel încât comandantul Marius Maximus m-a remarcat. Primesc mâncare foarte bună, care constă din pâine de orz, care este un aliment de lux, însă baza alimentaţiei este formată din legume, precum varza, ceapa, usturoiul şi ridichile iar pentru a fi puternici consumăm carne de oaie, capră sau pui, animale crescute chiar de noi. Alte alimente sunt brânza, stugurii, alunele şi nucile pe pâine. Felul meu preferat de mâncare este peştele, iar ceea ce îmi îndulceşte existenţa sunt omleta pregătită cu lapte si miere sau nucile fierte în miere.

Unul dintre puţinele inconveniente este îmbrăcămintea. Deşi armura este ireproşabilă, avem foarte puţine haine,purtăm doar o tunică cu benzi decorative la brâu. În zilele în care soarele arde puternic armura se încălzeşte teribil de tare şi de-abia rezist cu ea şi cu tunica pe mine

În zilele libere şi uşoare primim permisiunea să ne distrăm şi să ne jucăm. Distracţia noastră constă în jocurile cu mingea, în săritul coardei, jocuri de ghicit şi de noroc, care sunt interzise dar nouă ne place să riscăm. Petrecerile ţin o noapte întreagă, iar noi ne îmbătăm cu cel mai bun vin gustat de mine vreodată,cel al dacilor. Împreună cu comandantul mergem odată pe lună la vânătoare de căprioare sau mistreţi, activitate care ne uneşte şi pe care o aşteptăm cu nerăbdare.

Pe lângă aceste zile vesele, sunt zile în care ne reamintim de adevăratul motiv pentru care ne aflăm aici: suntem uneori atacaţi de mici triburi dacice care, greu de crezut, impun o puternică rezistenţă.Aş vrea să vă povestesc una din cele mai memorabile lupte la care am luat parte până acum, când am fost atacaţi de sălbaticii carpi la malul râului Maris, în data de 7 Quintilis. Deşi nu erau mulţi, au reuşit să incendieze trei încăperi cu provizii , ne-au omorât şase soldaţi şi au rănit alţi opt. Ei au dat atacul pe timpul nopţii şi ne-au luat prin surprindere, însă în final prin disciplina noastră superioară am reuşit să-i îndepărtăm.

Una dintre cele mai importante părţi ale existenţei mele de aici este viaţa mea religioasă care este o călăuză pentru mine şi mă ajută în îndeplinirea misiunilor mele de aici . În fiecare zi ne adunăm cu toţii la templul castrului si ne rugăm la zeii noştri. Eu îmi petrec cel mai mult timp rugându-mă la divinitatea mea favorită , Marte, zeul războiului care ne ajută în lupta noastră cu triburile de sălbatici. Apoi, eu mă mai rog la zeul nostru principal, Iuppiter ,la zeiţa Vesta , zeiţa focului şi apărătoarea castrului căreia îi aduc ofrande precum flori, fructe, ouă şi vin. Alţi zei la care mă mai rog sunt Neptun, Minerva, Venus şi desigur,zeul vinului, Bacchus.

Solda pe care o primim, principalul motiv al înrolării mele în armata romană ,este constituiă din 187,5 denari, o sumă destul de bună după părerea mea, dar din câte ştiu eu nu toţi camarazii mei primesc aceeaşi sumă. Adeseori primim sare care este extrasă din salina aflată în apropierea castrului Potaissa. Sunt foarte fericit că la sfârşitul serviciului meu militar care durează 25 ani voi primi şi o bucată de pământ pe care îmi voi putea construi o casă şi să pun bazele viitoarei mele familii.

Pentru că tot eram la subiectul "familie", aş vrea să va spun că acum ceva vreme am întâlnit o prea frumoasă fată dacă din satul din apropierea castrului, care mi-a furat inima şi pe care într-o bună zi, doresc să v-o prezint, iar apoi să mă căsătoresc cu ea, mai ales că acum datorită iubitului nostru împărat Septimius Severus căsătoriile nu mai sunt interzise pentru noi,soldaţii.

Aici doresc să închei această scrisoare urându-vă tot binele din lume şi sper să ne revedem cât mai curând. Aş fi vrut să vă scriu mai multe dar din păcate timpul scurt nu mi-a permis.

Cu dragoste, al vostru,
Cornelius Quintus

Postat de -

Salve Maximilian,

Iti scriu aceasta scrisoare,ca sa iti spun ca sunt bine, sanatos si bucuros pentru ca in sfarsit pot dupa zece ani sa iti trimit tie si parintilor nostril o scrisoare. Distanta m-a facut sa ma simt foarte singur si in acelasi timp sa va duc dorul. Pentru inceput as vrea sa stiu cum te simti,daca te-ai recasatorit dupa acel esec matrimonial pe care l-ai suferit dupa ce m-am inrolat in armata. As dori sa aflu la cine a ramas copilul tau in varsta de 11 ani de acum, as vrea sa-l vad cat de mult a crescut.

Ard de nerabdare sa aflu cateva vesti despre parintii nostri scumpi,despre cum o mai duc cu traiul si cu sanatatea. Daca au reusit sa cumpere acel teren de care aveau nevoie asa de mult. As dori sa le spui cat de mult ii iubesc is tin la ei si precum ca in fiecare zi ma gandesc la ei, iar de aici de unde sunt cand am un moment de ragaz trimit rugaciuni si ofrande zeilor pentru ai apara de toate necazurile si pentru a scapa si eu cu bine din fiecare lupata. Max, te rog sa fii sincer si sa imi spui adevarul in legatura cu durerile pe care sunt sigur ca le mai are tatal nostru la piciorul drept. Cum se mai simte ? Acele ierburi care le foloseste de ani intregi isi mai fac efectul!

Stiu ca sunteti nerabdatori sa aflati niste vesti de la mine si ce am facut pe aici in aceasta lunga perioada si cum am iesit invingator din fiecare lupta si asediu. Mi-as dori sa iti pot povesti mai in detaliu toate cele intamplate aici, dar imi este teama ca nu voi avea suficient timp,draga Maximilian asa ca voi povesti cat de scurt pot.

Imediat dupa ce m-am inrolat in armata, eu si cu ceilalti soldati nu am fost cantonati in locul nostru de origine. Impreuna cu trupa din care faceam parte intr-un loc destul de indepartat, cum ar veni intr-o alta provincie fata de locul in care ne-am inrolat. Dupa multe luni de pregatiri temeinice si exercitii fizice serioase am avut parte de prima mea lupta. Am dat tot ce am avut mai bun in mine si am iesit invingator. Multi soldati din trupele adverse au murit. Aceasta lupta a durat mult timp, incepand primavera si terminandu-se spre sfarsitul toamnei. Dupa prima noastra lupta am iesit cu bine, cu capul sus, triumfatori. In urma victoriilor am trimis la Roma multe care incarcate cu prada si multi sclavi. Dupa prima noastra lupta au mai urmat inca doua consecutive unde am iesit din nou triumfatori cucerind Cetatea si in cele din urma Tracia. Dupa aceste trei lupte au mai urmat si altele mult mai importante, alte razboaie mai lungi, cum ar fi cele trei razboaie macedoniene. Pot spune cu certitudine ca macedonienii sunt soldati puternici, bine inarmati. Armata lor fiind foarte numeroasa si disuplinata, singurul lucru care ii ingreuneaza este armura prea grea. Acest lucru ii face mai inceti iar noi profitam de acest lucru pentru ai ataca mai rapid. Lasandu-i deoparte pe macedonieni, am mai avut un razboi foarte important si anume razboiul impotriva regelui seleucid Antioh al III-lea,dar in cursul acestui razboi am fost ranit destul de grav in picior si nu am mai putut participa in continuare pentru ca am avut nevoie de ingrijiri medicale severe. Dar as putea sa spun ca ranile mi s-au vindecat complet dupa un timp de rapaus si am putut intra din nou pe terenul de lupta.

Acum ca ti-am povestit in mare parte despre razboaiele prin care am trecut as vrea sa iti mai spun cateva lucruri importante pentru mine. Am aflat acum cativa ani de la comandantul armatei ca ma voi putea casatori dupa ce voi implini 25 de ani de serviciu militar, ceea ce mi se pare o perioada foarte lunga, dar nu am ce face si trebuie sa accept acest lucru. Aici am intalnit multe femei frumoase, dornice de casatorie. Terenurile din aceasta zona sunt foarte fertile,bune pentru cultivat si prospere. Vorbind de cultivat, am uitat sa amintesc,spanele trimise de noi vor ajunge probabil si pe la voi si nu veti avea de ce sa va ingrijorati in pricina mancarii in iarna aceasta. Poporul va avea paine asa cum este obisnuit. In schimb la noi, mancarea este greu de gasit, iar uneori suntem nevoiti sa furam sau sa jefuim, ceea ce este un lucru foarte trist.

In mare parte ti-am spus tot ce am avut de spus, fratioare draga si astept cu drag si nerabdare prima ta scrisoare.

Vale, Marcus !

Postat de -

Mămică scumpă,

În primul rând sunt intrigat că dela 15 August nu am mai primit dela tine nici-o ştire şi aici face mult să ştiu că cel puţin nu sunt singur şi că cel puţin nu mai uitat. Ţi-am scris recent 4 c.p. pe care nu cred că le vei primi, căci am scris acolo toată revolta mea şi tot adevărul.

Tucule şi doresc că acestea să le ştie şi Cuţi, atunci când a fost nevoia să-mi apăr ţara, n-am pregetat un moment şi am mers în fruntea Legiunii mele ale Regimentelor, aşa am străbătut toată Dacia, am fost atacati de Cavalerie, de Infanterie şi Arcasi, dar am scăpat şi pentru toate astea am fost decorat cu "Coroana Imperiului Roman cu spadă".

Am trecut Dunarea cu greutăţi şi pierderi, când toţi se întrebau de ce ne întindeam la mai mult, dar am mers pentru că trebuia să-i ajutăm pe Romani .

Am tăcut şi am continuat, pe pământ străin, fără să ştim drumurile, căci şi aşa cele bune erau pazite, fără să te înţelegi cu cineva o vorbă, toţi duşmani şi mult mai tari. Dar am continuat înaintarea până am întâlnit rezistenţa care ne-au făcut să pierdem oamenii ca la cota 102, la Călugareni .

Solii mint pentru că aşa suntem noi Romanii, ne minţim unul pe altul. Este a treia săptămână de când stăm , de când nu mai înaintăm decât 300 m zilnic, cu pierderi enorme. Din cât a plecat Legiunea noastră a pierdut 62% şi n’am fost niciodată trimişi în refacere şi de 16 zile atacăm în continuu fără ca un om din linia întâi să fie schimbat sau înlocuit, hrană o dată pe zi, noaptea plouă în continuu şi e frig ca iarna.

Dacă eşti rănit, te trimite cu chiu cu vai până la ambulanţă, asta este la circa 6-7 km depărtare de front. Aici te pansează, te ţine puţin şi de este loc, te trimite la Spital din unde numai sunt locuri şi cum te-ai vindecat, nu-ţi mai dă concediu şi te trimite înapoi pe front. Dacă eşti mai rănit nici vorbă de scăpare, căci cei 150 km de transport de la unde ai căzut şi până la Spital, câte zece-douăzeci într-o caruta-sanitara, te duce acolo, mort. Omul aici nu contează nimic, un Proces Verbal că ai murit sigur şi gata. Morţi pe toate drumurile.

Tragedia este alta, Legiunea noastră a fost singura din Corpul I Armată care au mobilizat-o şi au utilizat-o fiecare cum a vrut, ca pe un copil al nimănui, am fost la Corpul III Armată ca spărgătoare de fronturi, iar acum ni s-a dat sectorul cel mai greu din război, toate Legiunile 6-a, 5-a, 3-a au fost schimbate şi trecute în refacere, a 11-a, niciodată, mor Legionarii pe capete şi trupa la fel, iar Corpul 4 Ar., unde am fost adunaţi, puţin îi pasă, daţi tot înainte, tot înainte, că în faţa voastră aveţi chelnării şi birjarii , zice "Mareşalul", dar minte. În faţa noastră este trupă cu armament foarte bun şi foarte mult care ştiu să tragă şi să lupte, cu Infanterie foarte bună şi Cavalerie şi mai bună, Cavaleria noastra fuge de stinge pământul, iar Arcasii trag tot în ai noastri. Este o realitate crudă, de care toţi Legionarii noştri sunt conştienţi, sătui de luptă, ei care toţi au învăţat în şcoală "Tactia Defensivei" azi lucrează numai în Ofensivă cu pierderi formidabile.

Pe noi nu vrea să ne schimbe deloc, se vede că acum suntem "Legiunea de Sacrificiu", numai ne cârpesc cu oameni şi Legionari aduşi de pe ştiu eu unde. Norocul este că Romanul este răbdător, că noi îi ţinem în frâu pe soldaţi cât vom putea ca să nu se rascoale.

Postat de -

Salve, Brennus!

Bunul meu prieten! Te asigur că „Salve!" nu e o înjurătură, așa cum ai crede tu, ci un salut. Spun asta doar pentru că sunt sigur că și după atâția ani de la venirea romanilor și de la anexarea Britanniei, tu tot nu vorbești o iotă de latină.

Îți scriu din Dacia, o provincie nu de mult cucerită, situată între Tisa, Dunăre, Munții Carpați și Hierosos. Tot te pot spune e că clima de aici e mult mai bună decât cea de acasă! Sunt cazuri când nu plouă săptămâni întregi! Ce-i drept, m-am adaptat cam greu și încă tot nu mă pot obișnui cu căldura de aici, dar poate cu timpul voi reuși. Asta având în vedere că șansele de a mă întoarce acasă în Camulodunum sunt destul de mici.

Poate te întrebi de ce sunt așa de departe de casă și de ce, probabil, nu mă voi întoarce. Vezi tu, trupele de auxiliari recrutate din Britannia nu pot rămâne în Britannia. Crede-mă, aș fi dat orice să rămân cu familia acasă, dar astea sunt regulile romane. Motivul, ce-i drept, e destul de bine întemeiat. Se presupune că dacă aș fi rămas acasă, ar fi existat șanse să mă întorc împotriva camarazilor mei și să lupt în continuare pentru Britannia. Tu știi sigur că eu nu sunt așa, niciodată nu am fost trădător, dar sunt unii din grupa mea (chiar vecinii tăi de sat, dacă te întrebi) care de multe ori le-au dat probleme instructorilor noștrii prin atitudinea lor foarte...rebelă. Nu zic mai multe pentru că știu că tu te-ai înțeles destul de bine cu ei în trecut.

Că tot vorbeam de instructori, trebuie să-ți zic de antrenamentele noastre! Trupa din care fac eu parte este așezată chiar pe granița Daciei (adică pe ,,limes", ca să mai înveți și tu ceva), asta însemnând că noi avem responsabilitatea de a proteja cetățile, drumurile și satele localnicilor de...ceilalți localnici. Da, problema aici e că Dacia nu e tocmai în întregime cucerită și din când în când mai apar mici răscoale dincolo de granițe care se sfârșesc destul de tragic în sulițele noastre. Tocmai de aceea, trebuie să fim mereu atenți și la orizont, și la antrenorul nostru.

Programul este cam așa: ne trezim de dimineață, mâncăm ceva, după care o parte din noi se antrenează și cealaltă stă de veghe pe limes. Totuși, să nu te gândești că luptăm exact ca romanii, suntem trupe auxiliare pentru un motiv: acoperim lipsurile armatei romane, care momentan înseamnă cavalerie ușoară, sulițași și iscoade. Eu fac parte din trupa de sulițași, deci, după cum îți imaginezi, nu fac foarte multă muncă de teren, doar atunci când se mai arată niște rebeli rătăciți la zidurile cetății (care, pot spune, se întâmplă destul de rar).

Localnicii sunt destul de bătuți în cap, să zic așa. Nu respectă legea romană, nu vor să se înroleze în armată și se închină tot la zeul lor străvechi, Za..Zalmoxis parcă. Nu zic nimic de rău, îi destul de interesant, deși mă depășește ideea de nemurire a sufletului, sau cum o numesc ei. Mai pune peste asta și dacii liberi de dincolo de granițe și ai o rețetă frumoasă pentru anarhie, haos și război. Deși nu-mi place să o spun, îmi priește ideea asta. Știi bine că tot timpul mi-am dorit glorie, și cum să o obțin mai bine decât murind în luptă pentru gloria Romei?

Totuși, moartea nu e pe primul loc pe lista mea. Ce-i drept, m-am îndrăgostit de zona asta. Văi întinse, păduri nesfârșite, râuri ca de cristal care curg parcă la infinit. Ahh! Ce n-aș da să fii aici cu mine, să ne putem bucura împreună de o asemenea viață! Să nu mai zic că mi-am găsit și o mândră printre localnice, o cheamă Nera. E o fetișcană așa de simpatică, dar problema este că nu ma pot căsători cu ea. Nu că nu aș vrea, dar la data scrierii acestei scrisori am servit doar 11 ani de armată. Din păcate, legea romană spune că nu mă pot căsători doar după 25 de ani de serviciu militar. Blesteme! De parcă nu îmi pot face datoria de soldat ca bărbat căsătorit! De fapt, cred că m-aș descurca mai bine!

Tu cum o mai duci, prietene? Sper că tu și familia ta sunteți în regulă, nu aș vrea să aflu de vreo tragedie. Plănuiesc să vin prin Camulodunum o dată și o dată. Cine știe, poate vine și Nera cu mine! De altfel, ai putea și tu să vii până aici, dar e drum lung și la vârsta ta nu cred că e posibil. Închei aici, vechi prieten, deoarece trebuie să mă duc să stau de gardă. Fie ca zeii să-ți aducă numai bine și eu mă rog lui Jupiter să mă lase să-ți mai scriu în viitor.

Să fii binecuvântat,
Aodhan.

limesonline-proba-sapt-1-.pdf

Postat de -

Salve pater et mater,

Eu, Caius Minor mă rog zilnic ca zeii să vă apere şi să vă protejeze.

Eu mă aflu departe de Hispania şi de voi, în slujba Împăratului, la graniţa estică a Imperiului, în provincia Dacia, în castrul de la Brâncoveneşti,situat pe malul râului Maris. A fost destul de greu să mă adaptez datorită faptului că totul este foarte diferit faţă de Hispania. Călătorind în noua provincie am descoperit frumuseţea locurilor, ocupaţiile pe care dacii le au şi portul lor.Sunt oameni harnici,pământurile fiind fertile,se ocupă cu agricultura,păstoritul, apicultura, dar şi cu comerţul. O altă ocupaţie a dacilor este mineritul,in munţii lor fiind mine de fier, argint, aur şi sare. Totodată sunt şi războinici de temut. Viaţa aspră, ocupaţiile şi munca lor, pericolele din exterior, relieful şi clima, i-au făcut duri ca diamantul, iar acest lucru este un exemplu bun de urmat.

Dacii poartă îmbrăcăminte ţesută din lână sau cânepă ,fie îmbrăcăminte croită şi cusută din piei de animale pentru anotimpul rece. Portul femeiesc este compus dintr-o camaşă de pânză , poale şi o piesă ţesută din lână, având ornamentaţie mai simplă sau mai complicată, care acoperă partea inferioară a corpului iar în picioare poartă opinci. Portul bărbătesc este mai simplu, compus dintr-o cămaşă cu mâneci lungi, albă, din pânză şi pantaloni lungi şi strâmţi, confecţionaţi din pânză sau postav ţesut din lână. Peste cămaşă bărbaţii îşi pun un brâu ţesut tot din lână sau un chimir de piele, în funcţie de ocupaţie. Chimirul, brâu lat din piele, compartimentat la interior, este înfrumuseţat cu ţinte din bronz la exterior. Iarna, peste hainele enumerate mai sus poartă pieptare, mantii din postav prinse cu agrafă sau cojoace din blană de oaie.

Dacii îşi păstrează vechile lor case rotunde cu o singură cameră, unde toată familia se bucură de pace. Femeile sunt cele ce se ocupă de treburile casei şi de creşterea copiilor. Ele sunt foarte îngrijite, au părul strâns legat in coc, cu cărare pe mijloc acoperind tâmplele si lăsând libere urechile.Capul le este acoperit cu o năframă. Poartă podoabe frumoase, brăţări, lanţuri, inele, fibule şi cercei. Femeile se ocupă şi cu torsul, ţesutul,cusutul şi cu olăritul. Vasele făcute de ele au ornamente deosebit de frumoase, iar eu am ocazia să mă ospătez din ele, fiind invitat la multe ospeţe ale familiilor de aici.

Trebuie să vă spun că aici am cunoscut o fată de care m-am îndrăgostit. Este foarte frumoasă, ca de altfel toate femeile dacilor, este mândră, înaltă, subţire, are faţa ovală, cu fruntea înaltă, nasul drept, buzele frumos conturate şi ochii deosebit de expresivi. Este graţioasă şi elegantă, iar gâtul îi este mereu împodobit cu coliere fie din argint, fie din mărgele. În părul negru ca abanosul nu-i lipsesc niciodată agrafele de diferite forme, iar din urechi nu-i lipsesc cerceii in formă de verigă subţire. Este o gospodină desăvârşită. Deşi este iarnă, la masă pe lângă carnea de vânat sau peşte nu lipsesc zarzavaturile şi fructele. Locuinţa deşi nu are decât o încăpere este frumoasă şi întotdeauna curată şi primitoare. La intrare,uşa este frumos ornamentată cu motive florale, iar pereţii sunt spoiţi în culoarea albastră. Tatăl ei mă primeşte întotdeauna bucuros şi mă serveşte cu un pahar de vin. Este un bărbat mândru, înalt, cu părul lăsat în plete pe umeri şi cu mustaţa şi barba îngrijită. De câte ori are ocazia se mândreşte cu faptul că este dac şi îmi laudă cu mult bun simţ vitejia şi demnitatea dacilor, a celor ce au luptat sub conducerea lui Decebal. El mi-a vorbit şi despre credinţa soldaţilor daci,credinţa în Zamolxis.

În urma contactelor pe care le avem cu dacii, ei si-au însuşit anumite cuvite din limba noastră, iar încetul cu încetul am reuşit să ne înţelegem. Totuşi mai există revolte ale dacilor pe care trebuie să le reprimăm şi suntem uneori atacaţi de triburile dacilor liberi, dar reuşim să le ţinem piept.Totul va fi bine atâta timp cât ei nu se ridică împotriva Romei.

Abia aştept să treacă cei 25 de ani de serviciul militar în castrul de la Brâncoveneşti. Atuncivoi primi cetăţenie romană,cei 3000 de dinari, pământ şi dreptul de a mă putea căsători cu frumoasa mea dacă.

Să-mi scrieţi despre voi, despre locurile dragi în care mi-am petrecut copilăria şi despre frumuseţile de acasă de care îmi este nespus de dor. Aveţi grijă de voi şi aştept veşti bune din partea voastră.

Vă iubesc,
Al vostru fiu Caius

Postat de -

Felix Antonio către Brutus Cornelius, mama, sora și fratele, salutem plurimam dicit!

Înainte de toate, mă rog pentru sănătatea voastră și fie ca zilele să se scurgă liniștit până la întoarcerea mea acasă. Mă rog lui Jupiter pentru voi și pentru succesul armatei romane în bătăliile pe care le-a avut și le va avea.

Țin să vă spun, mai ales ție mamă, că am ajuns bine și sănătos pe data de 23 ale lunii, în castrul de la Brâncovenești, localitate din partea de răsărit a Daciei. Am mărșăluit mai mult de 1500 de mile din Tarraco până aici în 37 de zile. Puteam să ajungem mai repede, însă am fost nevoiți să facem un mic ocol pentru că vremea ne-a fost potrivnică și nu am putut urma cursul care trecea prin pasurile și trecătorile Munților Bihor, Vlădeasa și Gilău.

Îmi pare rău că vă scriu atât de târziu dar multe s-au întâmplat de când am ajuns. În primele săptămâni toată lumea a fost ocupată cu pregătirile: corturile au trebuit să fie ridicate, zidurile reparate și întărite, iar soldații repartizați în funcție contuberniul, centuria sau cohorta din care făceau parte. După împărțire, ne-am primit echipamentul. Am primit ca și armură o lorica hamata, un scut cu însemnele legiunii noastre, o galea care sincer nu se prea potrivește pe capul meu, jucând într-o parte și alta când alerg, un pilum și un verutum, o sabie scurtă care am înțeles că se numește gladius, un pugio cu mâner de lemn, o pereche de caligae și o sarcina în care cărăm proviziile atunci când suntem pe drum. Nu este echipamentul unui adevărat legionar, eu fiind soldat auxiliar, dar mă bucur că am cu ce să îmi apăr țara.

Însă, după pregătiri, abia atunci a urmat ce a fost mai greu. În fiecare zi, dis-de-dimineață începea instrucția care era compusă dintr-o alergare de câteva mile, după care antrenamente cu anumite tipuri de arme. Stați liniștiți doar, m-am obișnuit repede. Mai apoi urma pranadium. Fiecare dintre noi își primea rația formată de obicei din grâu sau orz, brânză și puțin vin sau bere. De obicei eu mergeam cu colegii contuberniului meu și din grâul sau orzul primit făceam terci sau coceam o pâine integrală pe care o mâncam alături de celelalte alimente.

După pranadium, o parte dintre noi ne îndeplineam sarcinile zilnice, în timp ce ceilalți se antrenau. Am avut și eu ocazia să muncesc pe post de paznic la porta praetoria sau la horreum și la curățarea armelor, fiind mai norocos decât alții care erau obligață să curețe latrinele sau să sape canalizarea. Sper ca mai târziu să pot ajunge să fac parte din escorta lui Flavius Priscus, conducătorul legiunii. Soldații din garda lui de corp sunt văzuți ca și cei mai buni soldați și își permit o mulțime de favoruri.

Înainte ca soarele să apună, urma cena. Îmi primeam rația din nou, de data aceasta mai consistentă: aveam grâu, carne de porc, brânză și vin. Alături de colegi, pregăteam carnea și o mâncam așa sau uneori, dacă mai primeam și câteva legume, încropeam o tocăniță sau o supă așa cum tu mai învățat, mamă. Uneori, ceream permisiunea să mergem să vânăm pentru a face rost de mai multă carne. Astfel, îți mulțumesc tată că atunci când eram mic mă luai cu tine și m-ai învățat cum să trag cu arcul, deoarece acum nici un iepure sau prepeliță nu are scăpare din calea săgeților mele.

Odată ce soarele apunea, cei care trebuiau să păzească fortul își luau posturile în primire, iar ceilalți plecam în corturi unde pentru puțin timp mai povesteam sau jucam table, după care ne puneam să dormim după o zi obositoare.

Viața asta a continuat cam 3 săptămâni, după care, într-o dimineață, am fost surprinși de sunetul cornului de luptă. Am aflat de la unul din soli că din nord-est se apropiau barbarii care cu siguranță aveau în gând jefuirea satului Brâncovenești și a celor din jur. Trebuiau apărate ! Ne-am echipat rapid, ne-am grupat și am pornit conduși de general în direcția indicată de sol. După aproape o oră de mers, în depărtare am început să îi zărim. Veneau din direcția unui munte care se numește Scaunul Domnului. În câteva minute ne-am grupat în formația de luptă și am început să așteptăm semnalul generalului. Barbarii se apropiau tot mai mult până când dintr-o dată s-a auzit: "Militibus! Oppugnare!". Cu toții am început să înaintăm cu armele în mâini împotriva dușmanului.

Chiar dacă ne erau inamici, îi ucideam cu mare regret. Ei erau în inferioritate numerică, însă lupta a durat o bună perioadă de timp, iar burțile goale își doreau să se termine cât mai repede. Din păcate mi-am pierdut în luptă prietenul de care mă apropiasem cel mai mult. În acea seara m-am rugat pentru sufletul și familia lui pe care le-a lăsat în urmă. După câteva ore care mi s-au părut o veșnicie, m-am întors înapoi în tabără fericit pentru victoria obținută. Cred că zeii m-au privit cu ochi favorabili în acea zi. Appolinarius, frate drag, îmi pare tare rău că nu ai putut lupta alături de mine din cauza rănii la picior. Cu toate astea, îți garantez că poveștile spuse de tata, nu sunt deloc exagerate. Viața de soldat este grea, însă frumoasă.

Mi se pare că acum trebuie să închei scrisoarea. Pot să vă spun că sunt foarte bine, sănătos, obișnuindu-mă cu viața de aici. Abia aștept să ne reîntoarcem în Terraconesis. O să vă scriu cât de curând din nou. Până atunci, multe salutări tatei, mamei, fratelui și surorii precum și fiului ei. Vă salut și vă iubesc pe fiecare în parte. O să mă rog în fiecare seara ca Jupiter, Juno, Saturnus și Vesta să vă aibă în pază.

Vale !

Index latin:

1. Salutem plurimam dicit! = Salutari calduroase tuturor!

2. Lorica hamata = Tip de armură purtată de obicei de legionari sau de soldații din trupele auxiliare

3. Galea = Coif / cască

4. Pilum și verutum = Arme asemanatoare sulițelor (pilum-ul era lung și avea un vârf piramidal care făcea ca impactul să provoace răni grave; verutum-ul era asemănător unei sulițe normale, însă mai scurt)

5. Gladius = Spadă scurtă și lată, având tăișuri paralele și vârf triunghiular

6. Pugio = Pumnal

7. Caligae = Sandale

8. Sarcina = Traistă sau rucsac

9. Pranadium = Micul dejun

10. Porta praetoria = Poarta principala

11. Horreum = Hambar / depozit

12. Cena = Cina

13. Militibus! Oppugnare! = Soldati ! La lupta !

14. Vale ! = Pe curand !

 

Aceasta este scrisoarea pe care am compus-o pentru prima probă săptămânală.
Proba-saptamanala-1.docx

Postat de -

Marcus Corneliae suae salutem dat!

Bene esti mihi quia tibi bene est. Carissima Cornelia, am inceput aceasta scrisoare in dulcea mea limba latina, ca sa imi aminteasca de locurile dragi din care am plecat, si unde sper ca ma voi intoarce, in minunatele tinuturi din Dalmatia.

Tensiunile din Roma se resimt acum si la mine in castru, si nu numai din scrisorile tale, ci si din vorbele soldatilor care graiesc despre o posibila retragere. Cine ar fi crezut, ca la doar un an de la urcarea pe tron al lui Aurelian, imperiul in loc sa creasca, v-a scadea? Dar raul Romei pare sa fie binele meu si al tau deoarece abia astept intoarcerea in bratele tale dulci.

In fiecare dimineata ma trezesc cu speranta ca voi fi acela care voi urca in turnul de veghe, si care privind in indepartari, voi putea visa la casa mea, si mai presus de asta, la tine. Indiferent ca sunt in lupta, sau la un simplu antrenament, tu esti stapana peste gandurile mele. Tot ceea ce am in jur, fiecare lucru, fiecare fapta, trezeste in mine iubirea si amintirile. Cand centurionul ne cheama, si stindardul se scalda in razele soarelui, ma gandesc la al tau suflet de aur care ma face sa stralucesc.                                                                                                            

De ajutor pentru a-ti scrie aceasta scrisoare imi este soarele, care si azi straluceste exact ca si atunci cand te-am intalnit pentru prima oara. Imi amintesc acel moment, parca ar fi fost ieri, acea clipa ironica in care am ajuns la atelierul tatalui tau, cu gladiusul rupt dupa un antrenament, dar nu banuiam ca atunci avea sa se intample cel mai frumos lucru din viata mea, fiind intampinat de o frumoasa fata care a devenit muza mea, tu draga Cornelia.

Cand iesim in patrula, la miez de noapte, parca ma plimb alaturi de tine, stelele parca sunt lumina din ochii tai atat de dulci si blanzi, iar luna parca e faclia care imi arata calea spre tine.

De altfel, viata aici in castru nu este chiar o splendoare, suntem precum Ianus, protejan portile si trecatorile, si suntem mereu pregatiti de o noua lupta. Am auzit alti soldati spunand ca dupa terminarea serviciului militar, vor sa ramana voluntari in calitate de evocati, insa eu nu pot concepe acest lucru, in gandul meu s-a conturat o viata frumoasa in care tu vei deveni sotia mea si vom avea o frumoasa villa in imprejurimile Romei, bucurandu-ne de cetatenia romana, de copii si de majestuoase lanuri de grau pe care le vom cultiva pe pamanturile noastre.

Un lucru interesant am invatat in urma celor vazute aici si anume ca un om poate traii fericit in simplitate. Aceasta lectie mi-au oferit-o dacii pe care i-am intalnit si care din nimic au facut, si fac ceva, avand toate cele necesare unei vieti in armonie. Astfel imi permit sa il contrazic pe Ovidiu in ceea ce priveste acest popor, care mai de graba sunt oamenii puritatii decat barbari.

Cornelia, frumoasa mea, iti jur ca in prima clipa dupa terminarea serviciului militar, cu cea mai mare bucurie voi lasa tunica, platosa, coiful si lancea, iar singura mea lupta v-a deveni aceea prin care voi incerca sa te fac fericita. Inca nu pot ierta mai marilor Romei in intregime faptul ca la scurt timp dupa recrutare, cu antrenamente intense, m-au trimis departe de tine, aici in marginea imperiului, insa inteleg ca limes-ul trebuie aparat de cotropitori. Dar orice ar fi, oricate rele s-ar pune in calea mea, le voi infrange deoarece sunt manat de gandul ca fiecare zi, e o perla care se scurge din clepsidra care numara zilele mele aici.

Am pentru tine un frumos cadou, o bratara facuta de un meste sugar dac, pe care o pastrez atent si in siguranta pana in clipa in care ti-o voi putea oferii, si iti v-a impodobii bratul firav de zeita.

Imi pare rau ca trebuie sa inchei aceasta scrisoare, dar dupa cum bine stii, soldatul e soldat, iar datoria il cheama. Sper sa poti citi cat mai repede acest mesaj, si sa iti starneasca aceeasi bucurie precum cea cu care am scris eu.

Tu mihi carior quam mea vita es. Te amo!